Moscova își „umflă mușchii”: Moldova, Ucraina, Polonia și Slovacia sunt dependente de gazul rusesc

05 Ian. 2022, 14:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Ian. 2022, 14:05 // Actual //  bani.md

Declarațiile despre gazul rusesc „murdar” sunt departe de realitate, așa cum demonstrează unele state, a spus membrul Consiliului Federației, Alexei Pușkov, pe canalul său de Telegram. Potrivit acestuia, Ucraina, Polonia, Slovacia și Moldova nu pot exista fără gazul din Federația Rusă.

Potrivit senatorului, autoritățile poloneze cer prețuri mai mici la gazul rusesc și deja calculează în avans pierderile pentru economie după expirarea contractului cu Gazprom.

Ucraina cere ca „gazul murdar” să curgă în Europa doar prin conductele lor și, în același timp, îl cumpără revers din Polonia și Slovacia, și nu se jenează că este „murdar”, a subliniat Pușkov.

El a adăugat că același lucru este valabil și pentru Republica Moldova, care este în extaz după prelungirea contractul de furnizare a gazului pentru cinci ani. În același timp, autoritățile de la Chișinău aduc mulțumiri Statelor Unite.

Anterior, viceprim-ministrul rus Alexander Novak a declarat că gazul rusesc furnizat Europei prin Nord Stream este mult mai curat decât gazul american. Potrivit acestuia, cantitatea de carbon raportată la kW/h, este de patru ori mai mică față de cea a gazului din Statele Unite. Acest lucru se datorează faptului că în Statele Unite, cea mai mare parte a gazului este produs din roci de șist prin fracturare hidraulică.

Înainte de aceasta, șefa Departamentului pentru Energie al SUA, Jennifer Granholm, a numit gazul natural produs de Rusia „cel mai murdar” din lume. Ea s-a opus, de asemenea, conductei Nord Stream 2, deoarece se presupune că transportă cea mai murdară formă de gaz natural de pe glob.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!