Motivul pentru care jumătate dintre familiile britanice au ajuns să-și reducă numărul de mese pe zi

20 Oct. 2022, 08:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Oct. 2022, 08:05 // Actual //  bani.md

Milioane de britanici sar peste mese din cauza creşterii costurilor în Marea Britanie, în special cele pentru alimente care au împins inflaţia la peste 10% luna trecută în ţara, indică un sondaj realizat de Which? publicat joi, notează AFP.

Jumătate din familiile britanice îşi reduc numărul de mese, scrie Which?, potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat pe aproximativ 3.000 de persoane.

O proporţie similară spun că le este greu să mănânce sănătos în comparaţie cu perioada dinainte de criză şi optează pentru mâncăruri gata preparate pentru a reduce consumul de gaz sau electricitate.

Circa 80% dintre persoanele chestionate spun că întâmpină dificultăţi financiare. Mulţi se lipsesc în prezent de toate delicatesele pentru a cumpăra doar esenţialul.

Asociaţia britanică pentru protecţia consumatorilor a avertizat miercuri că milioane de gospodării britanice riscă, de asemenea, să ajungă în sărăcie energetică şi, prin urmare, să nu se poată încălzi în mod adecvat în această iarnă, după ce noul ministru de finanţe a scurtat considerabil durata unui plafon la facturile la energie.
Jeremy Hunt a anulat o mare parte din măsurile bugetare anunţate la sfârşitul lui septembrie de predecesorul său Kwasi Kwarteng, combinând sprijin masiv pentru cheltuielile energetice pentru gospodării şi întreprinderi cu reduceri de taxe în toate direcţiile.

Finanţate de datoria aflată în plin val de inflaţie şi necuantificate, acestea au declanşat o furtună pe pieţe.

Jeremy Hunt a redus sprijinul energetic la şase luni faţă de doi ani înainte, în contextul în care preţurile gazelor au crescut de la an la an, mai ales de când Rusia a invadat Ucraina.

La 10,1% anual în septembrie, inflaţia din Marea Britanie este cea mai mare dintre ţările G7 şi la un nivel maxim în ultimii patruzeci de ani.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!