Motorina se ieftinește cu 48 de bani, iar benzina cu 17 bani. Prețurile la carburanți în weekend

08 Apr. 2022, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Apr. 2022, 10:09 // Actual //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă în ultima perioadă o ușoară diminuare a cotațiilor internaționale Brent la țiței și, corespunzător, a cotațiilor Platts la produsele petroliere derivate. Astfel, benzina și motorina se ieftinesc.

Potrivit ANRE, perioada 9-11 aprilie 2022, motorina va fi mai ieftină cu 0,48 de lei, iar benzina cu 0,17 lei. Astfel, în weekend un litru de benzină va costa 26,98 lei, iar unul de motorină 26,80 lei.

Cu toate acestea, Agenția constată că subiectul prețurilor la produsele petroliere rămâne în continuare politizat, fapt care influențează negativ percepția consumatorilor asupra corectitudinii mecanismului de stabilire a acestora.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!