„Ne duc faima”: 8 moldoveni, investigați pentru prejudicierea statului francez cu peste 2 milioane de euro

06 Iul. 2021, 16:35
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Iul. 2021, 16:35 // Actual //  MD Bani

Noi detalii de la procurorii PCCOCS despre schema infracțională prin care, din fondurile statului francez, au fost delapidate peste 2 milioane de euro.

Potrivit PCCOCS, în rezultatul măsurilor speciale de investigații, efectuate în paralel pe teritoriul Franței și Republicii Moldova, a fost posibil de stabilit că în perioada anilor 2018-2020, grupul criminal organizat a recrutat peste 1 000 de cetățeni moldoveni ca să aplice în cadrul unui program francez.

„Astfel, membrii grupului criminal transportau persoanele cu microbusul, din Briceni în Paris, unde, în baza documentelor false, aplicau la programul vizat și primeau de la membrii grupului criminal între 700-1350 euro, iar grupul criminal însușea restul banilor: între 5000-7000 euro pentru fiecare dosar fals depus”, anunță PCCOCS.

Recent, în urma a 27 de percheziții în Moldova și 9 în Franța, efectuate simultan de către angajații organelor de drept formate din procurori și ofițeri de investigații moldavi și francezi, a devenit posibilă deconspirarea activității criminale și reținerea, pe teritoriul Franței, a nouă persoane (opt moldoveni – patru bărbați și patru femei, cu vârste de peste 40 ani – și un francez)

„Urmăririle penale, atât în Franța, cât și în Moldova, continuă întru stabilirea tuturor figuranților ce au avut atribuții la activitatea acestui grup criminal, inclusiv în privința agenților economici care au prestat servicii de transportare a pasagerilor, precum și în privința a 2 organizații neguvernamentale”, anunță PCCOCS.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pușcărie de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!