Netflix caută metode pentru a-și crește veniturile. Va introduce modificări la abonamente

13 Sept. 2022, 11:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
13 Sept. 2022, 11:05 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Platforma de streaming Netflix caută noi metode pentru a-și crește veniturile. În acest context, a anunțat noi modificări pe care le pregătește pentru abonații din întreaga lume. De la limitarea numărului de gospodării care pot împărtăși același cont, la lansarea abonamentelor cu reclame, devine tot mai clar că Netflix încearcă să își ajusteze modelul de business cât mai rapid. Drept dovadă este și lansarea mai devreme a abonamentelor cu reclame, programate inițial pentru 2023.

Publicația internațională Variety.com precizează că platforma de streaming va lansa abonamentele mai ieftine, ce vor include și reclame, mai devreme decât era stabilit. Netflix anunțase începutul lui 2023 pentru această mutare, însă se pare că ea va avea loc la 1 noiembrie.

Unul dintre motivele pentru care a decis să lanseze mai devreme acest tip de abonament ar fi acela de a intra pe această zonă înaintea competitorilor de la Disney+, care pregătesc și ei pachete asemănătoare ce vor fi lansate pe 8 decembrie.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!