Nistrul s-a transformat într-o băltoacă. Gavrilița: Problemele se rezolvă prin dialog și comunicare

08 Dec. 2021, 17:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Dec. 2021, 17:44 // Actual //  bani.md

În ședința de astăzi a Guvernului am adoptat componența actualizată a comisiei (în negocierea problemei construcției hidrocentralei de pe Nistru n.r). Se fac analize, ridicarea documentelor din trecut. Aceste întrebări complexe se rezolvă prin dialog și comunicare. Am rugat-o pe dna Cantaragiu de la Ministerul Mediului să comunice pe acest subiect la fiecare etapă a negocierilor, a comentat premierul Natalia Gavrilița problemele create râului Nistru urmare a construcției nodului hidroenergetic ucrainean.

Potrivit ei, în soluționarea problemei râului Nistru sunt implicați și partenerii europeni, care ”sunt deschiși pentru a ne ajuta să evaluăm impactul asupra mediului”.

Ieri, PNUD a publicat un studiu în care arată că râul Nistru se înnămolește, pierde capacitatea de autoepurare și se transformă în lac. Înnămolirea râului îi reduce semnificativ capacitatea de autoepurare, ceea ce aduce după sine reducerea potențialului Nistrului ca mediu recreativ pentru odihnă și pentru dezvoltarea turismului. Efectele negative s-au resimțit și la nivelul zooplanctonului, care are un rol important în ecosistem, formând temelia bazei nutritive a corpurilor de apă și participând activ la procesele de autoepurare a ecosistemelor acvatice.

Cantități considerabile de pește au dispărut Râul Nistru și-a pierdut o parte însemnată a cantității de pește care viețuia în albia sa, datorită dării în exploatare a Complexului Hidroenergetic Nistrean. Pe sectorul mijlociu al Nistrului au dispărut 19 specii, iar în cel de jos — 15 specii de pești. S-a redus efectivul numeric al 44 de specii de pești, inclusiv, al speciilor cu valoare piscicolă și a crescut ponderea speciilor de pești cu ciclu scurt și de mică valoare, de dimensiuni mici.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!