Noi funcții de AI fără abonament: ChatGPT le permite şi utilizatorilor care nu plătesc să creeze imagini

09 Aug. 2024, 09:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Aug. 2024, 09:28 // Actual //  bani.md

O funcţie ChatGPT disponibilă până acum doar în cadrul abonamentului lunar de 20 de dolari, generarea imaginilor, devine accesibilă utilizatorilor care folosesc gratuit chatbot-ul.

După ce a lansat anul trecut în septembrie posibilitatea generării imaginilor cu ajutorul modelului lingvistic DALL-E 3 pentru abonaţi, aceeaşi facilitate poate fi acum folosită şi de cei care nu plătesc abonament.

Spre deosebire de abonaţi, însă, restul utilizatorilor nu pot crea decât cel mult două imagini pe zi.

Crearea imaginilor nu diferă fundamental de comunicarea scrisă sau verbală cu chatbot-ul. Comenzile pentru crearea imaginilor pot fi date în aceeaşi manieră – în scris sau prin comenzi vocale.

Imaginile create sunt afişate în rând cu textul, de unde pot fi salvate sau partajate. ChatGPT foloseşte, însă, formatul .webp, care nu este suportat, încă, de toate aplicaţiile.

Funcţia de generarea a imaginilor pentru conturile gratuite va fi implementată în zilele care urmează, însă, în unele cazuri, este deja disponibilă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!