Noi produse retrase de pe rafturi! ANSA a depistat bomboane și pâine cu alergeni nedeclarați

06 Iul. 2022, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
06 Iul. 2022, 17:33 // Slider //  MD Bani

În urma unor verificări, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a identificat o serie de produse de cofetărie și patiserie, în componența cărora sunt prezenți alergeni nedeclarați. Substanțe care pot provoca alergii sau intoleranţă la unele categorii de consumatori au fost depistate în cazul unor produse ce aparțin mărcilor Te Ador, Rifero și Sincer.

Iată care sunt neconformitățile depistate:

  • Bomboane „Solei”, marca comercială Te Ador (data fabricării 03.05.2022, termen de valabilitate: 03.11.2022) – s-a depistat prezența arahidelor nedeclarate;
  • Prune în ciocolată „Perle negre” marca comercială Rifero (data fabricării 27.06.2022, termen de valabilitate: 27.08.2022) – s-a depistat prezența proteinei din lapte nedeclarate;
  • Pâine fără gluten, marca comercială Sincer – s-a depistat prezența glutenului nedeclarat. Producătorul a sistat imediat producerea acestui produs;

Substanțele depistate nu prezintă pericol pentru sănătatea populației, cu excepția consumatorilor cu alergii/intoleranțe la proteine din lapte, gluten, arahide. Operatorii din domeniul alimentar sunt obligați să sisteze producerea și distribuirea acestor produse și să le retragă din circuit, inclusiv de la consumatori.

Totodată, ANSA a inițiat controale inopinate la producătorii mărcilor comerciale, în ale căror produse au fost depistați alergeni nedeclarați. În cadrul controalelor se verifică modul în care aceștia retrag din comerț produsele neconforme și întreprind măsuri corective în vederea reducerii riscului prezentate pentru consumatori de un produs alimentar neconform.

ANSA informează producătorii și importatorii să fie responsabili și să eticheteze produsele în conformitate cu legislația în vigoare. În caz contrar, sunt pasibili de răspundere contravențională.

Amintim că, ieri, 5 iulie 2022, ANSA a anunțat despre retragerea unor bomboane produse de Bucuria, în care, de asemenea, au fost depistați alergeni nedeclarați.

Este vorba despre produsele:

 Bomboane Gloria caprice (trandafir) ̶ prezența proteinelor din lapte nedeclarate;
2. Bomboane Victorița ̶ prezența proteinelor din lapte nedeclarat;
3. Bomboane Originale ̶ prezența urmelor de proteine din ou nedeclarate.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!