Noii conducători ai CNPF promit, cu mâna pe inimă, să revoluționeze piața de capital și asigurările

21 Ian. 2022, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Ian. 2022, 11:44 // Actual //  bani.md

Cornelia Cozlovschi a fost desemnată membru și președinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) pentru un mandat de cinci ani. Hotărârea a fost adoptată, astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, cu votul a 55 de deputați.

Cornelia Cozlovschi a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de matematică aplicată, este master în economie şi management public. Deține experiență de activitate în sectorul bancar și de leasing, inclusiv în funcții de top management, precum și în serviciul public.

Tot astăzi, deputații l-au desemnat, printr-o altă Hotărâre, adoptată cu 55 de voturi,  pe Adrian Gheorghiță în calitate de membru și vicepreședinte al Consiliului de administrație al CNPF.

Adrian Gheorghiță este licențiat în științe economice, specializarea Bănci și finanțe, și master în științe economice, specializarea Finanțe corporative și asigurări. Deține o experiență îndelungată de activitate în cadrul Asociației Patronale ”Camera de Comerț Americană din Moldova”, inclusiv în funcție de  director adjunct.

Cozlovschi și Gheorghiță au declarat în cadrul ședinței Parlamentului că urmează să demareze un șir de reforme pentru a îmbunătăți piața de capital și domeniul asigurărilor și cel de microfinanțare.

În data de 9 septembrie 2021, Parlamentul a revocat membrii Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, în corpore.

În conformitate cu Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Consiliul de administrație este un organ colegial compus din cinci membri, inclusiv președinte, doi vicepreședinți și doi membri.

Pe 7 octombrie 2021, Vitalie Lemne a fost desemnat în funcția de membru și vicepreședinte al Consiliului de administrație al CNPF, pentru un mandat de cinci ani.

CNPF este autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, care autorizează şi reglementează activitatea participanţilor pe piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de către ei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!