Nord Stream 2 – „O mare bucată de metal pe fundul mării”. Ce crede SUA despre gazoduct

09 Mart. 2022, 12:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
09 Mart. 2022, 12:28 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Subsecretarul american de stat Victoria Nuland a declarat că gazoductul Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania nu reprezintă decât „o mare bucată de metal pe fundul mării”. Potrivit ei, gazoductul este „mort” şi nu poate fi „resuscitat”.

„Consider că Nord Stream 2 este în prezent mort”, „este o mare bucată de metal pe fundul mării, şi nu cred că poate fi resuscitat”, a spus Victoria Nuland în cadrul unei audieri parlamentare. „Cred că acest gazoduct nu se va mai întoarce vreodată”, a insistat ea în faţa unui senator american care cerea ca sancţiunile americane să devină permanente, scrie AFP.

SUA s-au opus de mult timp acestui gazoduct dorit de Germania şi Rusia, spunând că ar întări capacitatea Moscovei de a folosi aprovizionarea cu energie a Europei ca „armă” geopolitică.

Însă confruntat cu progresul proiectului, aproape terminat, şi pentru a evita să irite pe termen lung Berlinul, preşedintele american Joe Biden a renunţat în 2021 să îi sancţioneze pe operatorii principali.

După începerea războiului din Ucraina, pe 24 februarie, Germania a anunţat totuşi suspendarea Nord Stream 2, care nu era încă în funcţiune, în coordonare cu SUA, care au adoptat propriile sancţiuni. Mai exact, Germania a întreruptul procesul de certificare al gazoductului.

Amintim că, operatorul gazoductului germano-rus, cu sediul în Elveţia, a dat faliment, iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!