Noul director al CFM: Până acum, în funcție era învestit un „feudal” căruia îi „picura renta”

28 Mai 2021, 11:28
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Mai 2021, 11:28 // Actual //  MD Bani

„CFM este un prilej perfect pentru a demonstra care sunt capacitățile, pentru a arăta că lucrurile pot fi făcute altfel în această țară. Până acum, în funcție era învestit un „feudal” căruia îi „picura renta”. Peste o vreme, lucrurile s-au dezechilibrat și, în ultimii cinci ani, plata salariilor a devenit problematică, ca și funcționarea Căii Ferate pe vechi”. O spune Oleg Tofilat, numit recent la conducerea întreprinderii, transmite IPN.

„Situația la întreprindere este critică. Calea Ferată nu mai poate fi gestionată pe vechi. Ceva trebuie schimbat. Demult trebuia schimbat. E o inepție să afirmi că e suficient să numești un manager bun și totul se va schimba. Aceasta e o condiție obligatorie, dar nu e suficient”, a remarcat Oleg Tofilat, consilier al prim-ministrului.

„Calea Ferată din Moldova trebuie să devină parte a unei economii eficiente. Dar întreprinderea e grav afectată deja de 20 de ani. Și până în 2010 a mers prost, dar ceva mai bine decât acum.  Lipseau vagoanele și locomotivele noi. Nu exista nicio închipuire despre piață și locul nostru între concurenți – camioane, transportul fluvial etc.”, constată noul conducător al CFM.

Comentând situația cu restanțele salariale, Oleg Tofilat a menționat că este posibil să fie identificate surse pentru remunerarea angajaților întreprinderii de stat. „Suma restanțelor variază de la zi la zi. În fiecare săptămână se achită câte ceva, în fiecare lună datoriile cresc. Candidatul la funcția de conducere a CFM nu cunoaște subtilitățile legate de contabilitate. Săptămâna viitoare vom examina acest subiect și vom vedea cum să achităm salariile. Trebuie să le oferim oamenilor o viziune clară pentru viitorul apropiat. Dar nu pot spune că voi scoate din buzunar 30 de milioane, ar fi o minciună”, a remarcat Oleg Tofilat.

„Voi comunica, pe parcursul săptămânilor viitoare, de unde vom găsi bani. Urmează să precizăm datoriile din cadrul fiecărei subdiviziuni, ce încasări avem, cum și cui i-au fost întoarse datoriile și cine este următorul în rândul pentru achitări”, a mai spus noul conducător al CFM.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!