Noul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a depus jurământul

10 Ian. 2023, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Ian. 2023, 12:18 // Actual //  MD Bani

Alexei Buzu, noul ministru al Muncii și Protecției Sociale, a depus astăzi jurământul în fața Maiei Sandu.

Alexei Buzu a fost numit ministru al Muncii și Protecției Sociale după ce Marcel Spatari a demis din funcție din motive personale.

„Vreau să îi mulțumesc domnului Marcel Spatari pentru încrederea pe care ne-a acordat-o în august 2021, atunci când și-a dat acordul să devină parte a guvernului. Domnul Spatari a lucrat alături de alți colegi din Guvern timp de 1,5 ani cu multă dăruire și profesionalism, devenind în acest timp unul dintre cei ma apreciați miniștri de către cetățeni. A reușit să elaboreze și să pună în practică măsuri care au contribuit la creșterea veniturilor pentru mai multe categorii de cetățeni, categorii vulnerabile și cu venituri mici și câteva exemple sunt: dublarea pensiilor mici, acordarea dreptului la pensia anticipată pentru carieră lungă, a venit cu măsuri care au condus la creșterea mărimii beneficiilor sociale, dar și a numărului beneficiarilor. Un alt exemplu este indemnizația pentru copii cu vârsta până la doi ani, dar introducerea și unei noi opțiuni de acordarea indemnizațiilor pentru îngrijirea copiilor cu vârsta până la trei ani. Sub conducerea domnului ministru Spatari a fost elaborat un nou mecanism de susținere a populației în contextul crizei energetice. Toate aceste lucruri s-au întâmplat într-un context dramatic, atunci când ministerul pe care l-a condus împreună cu alte instituții au gestionat un număr enorm de refugiați din Ucraina. Îi mulțumim dnului Spatari pentru profesionalism, viziune și pentru devotament și îi dorim mult succes în continuare”, a declarat Maia Sandu în timpul ceremoniei de depunere a jurământului.

De asemenea, președinta țării a menționat că contează pe efortul și profesionalismul noului ministru, Alexei Buzu.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!