Nu ai bani, nu ai metan! Moldovagaz le taie conducta datornicilor

10 Aug. 2022, 14:48
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Aug. 2022, 14:48 // Actual //  MD Bani

Începând cu 1 august, companiile de distribuție a gazelor naturale ale SA „Moldovagaz” au început deconectarea consumatorilor care nu plăteau la timp serviciile de furnizare a gazelor naturale. Anunțul  a fost făcut de Vadim Ceban, președintele Moldovagaz, într-o postare pe canalul său de Telegram.

Potrivit informațiilor, în decurs de o săptămână au fost deconectate peste 700 de puncte de consum, a căror datorie depășește 4 milioane de lei.

Consumatorii vor fi reconectați doar după rambursarea sumei datoriei, precum și plata tarifului de reconectare. Mai mult, pe tot parcursul anului, acești consumatori vor trebui să plătească gazul natural în avans.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!