O cincime din căldura Chișinăului se pierde! Termoelectrica promite că va fi mai bine

11 Oct. 2025, 10:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Oct. 2025, 10:26 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Întreprinderea „Termoelectrica” a reușit să reducă pierderile de energie termică la 18,4%, față de 19,2% în anii precedenți, datorită unui proces de optimizare a consumului și a unei echipe tehnice tinere, dar experimentate, anunță directorul general Iurie Razlovan.

„De când sunt eu în funcție, consumul specific a scăzut. Am adus un inginer tânăr și capabil, am pus sarcini clare de optimizare, iar echipa actuală, deși tânără, cunoaște foarte bine sistemul. Indicatorii noștri sunt mai buni decât în anii anteriori”, a declarat Razlovan.

Potrivit acestuia, rezultatele obținute sunt limitate de vechimea echipamentelor, însă întreprinderea continuă să aplice măsuri de eficientizare: „Cifrele sunt modeste pentru că echipamentele sunt vechi, dar am obținut indicatori buni. Toate rapoartele sunt publice pe site-ul nostru.”

Directorul a precizat că reducerea suplimentară a pierderilor de energie termică depinde de reînnoirea rețelelor de distribuție: „Ca să diminuăm pierderile, trebuie să schimbăm rețelele. Aici mai avem carențe, pentru că multe nu au fost înlocuite de ani de zile”.

Potrivit ultimului raport financiar al companiei, aceasta a contabilizat un profit de 128,2 milioane de lei în șase luni ale anului 2025 față de 396,2 milioane de lei în șase luni ale anului 2024. Cifra de afaceri a fost de 2,7 miliarde de lei comparativ cu 3 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!