O companie aeriană care promitea zboruri low-cost de la Chișinău își anulează toate cursele

21 Dec. 2024, 12:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Dec. 2024, 12:17 // Actual //  Ursu Victor

Compania aeriană românească Bees Airlines a anunțat că va renunța la toate zborurile comerciale regulate, suspendând rutele operate din București, Suceava și Chișinău începând cu prima săptămână din ianuarie 2025. Decizia vine la mai puțin de șase luni de la lansarea operațiunilor regulate, în august 2024.

Printre rutele afectate se numără:

  • București – Suceava (ultimul zbor: 6 ianuarie 2025),
  • București – Praga (ultimul zbor: 3 ianuarie 2025),
  • București – Chișinău (ultimul zbor: 7 ianuarie 2025),
  • Suceava – Karlsruhe (ultimul zbor: 6 ianuarie 2025),
  • Suceava – Bergamo (suspendată deja din 20 decembrie 2024),
  • Chișinău – Bologna (suspendată din 25 noiembrie 2024),
  • Chișinău – Verona (ultimul zbor: 7 ianuarie 2025).

Zborurile dintre România și Israel, anulate recent „din motive de siguranță,” reprezintă un alt semnal de instabilitate pentru companie.

Directorul general al companiei, Victor Antohe, a justificat anterior anulările printr-o „lipsă de pasageri,” însă Bees Airlines nu a oferit explicații oficiale pentru retragerea completă de pe piață. Situația financiară dificilă a companiei este evidentă: restanțe salariale, datorii către alte companii aeriene precum Dan Air și aeroporturi din România, și o amendă aplicată recent de ANPC, scrie boardingpass.ro.

Mii de pasageri cu bilete rezervate sunt acum nevoiți să găsească alternative, iar mulți dintre aceștia se plâng de imposibilitatea de a contacta compania pentru rambursări. În conformitate cu legislația europeană, aceștia sunt eligibili pentru restituirea sumelor plătite, dar numeroase recenzii negative de pe rețelele sociale sugerează dificultăți majore în relația cu Bees Airlines.

Cu o flotă compusă dintr-un singur Airbus A320 (YR-BUZ), Bees Airlines a încercat să pătrundă pe o piață competitivă, dar strategia sa a eșuat în mai puțin de jumătate de an. Viitorul companiei rămâne incert, mai ales în contextul cererilor de insolvență și litigiilor în instanță.

Pasagerii afectați sunt sfătuiți să contacteze autoritățile competente sau să apeleze la platforme de mediere pentru a-și revendica drepturile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!