O moldoveancă a cumpărat un restaurant în Veneția. Acum e preferatul turiștilor și premiat de Trip Advisor (FOTO)

23 Aug. 2021, 10:31
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
23 Aug. 2021, 10:31 // Au Bani //  MD Bani

Raisa Candu, originară dintr-un sătuc din Ialoveni, Republica Moldova, după 18 ani de muncă în Italia a cumpărat  în anul 2017 un restaurant în Veneția, afacere pe care o gestionează în prezent. După aproape patru ani de muncă, restaurantul a fost premiat de platforma internațională Trip Advisor, un site care prezintă ofertele din domeniul HoReCa, în funcție de comentariile turiștilor.

 

Echipa Restaurantului a postat un anunț despre marele premiu pe data de 20 august 2021, la ei pe site.

Ne face plăcere să vă anunțăm că am câștigat Premiul Travellers Choice Award 2021 de la TripAdvisor.

Premiul este acordat primilor 10% din restaurantele din întreaga lume!

 

Eu nu ascund că am cumpărat această afacere. Iar mai departe ce a urmat a fost nebunie curată. Să o faci să crească, aici e adevărata muncă și satisfacție personală! În momentul în care am venit în echipa Impronta Cafe, acesta era doar un restaurant unde se mânca bine. După aproape trei ani de gestiune, a devenit un restaurant de nota 10, unde se mănâncă regește. Deci nu doar se mănâncă bine – dar și se simte bine, se bea băuturi selecte, pur și simplu se petrece timpul superb alături de cei dragi. În acești trei ani, am muncit mult, dar foarte mult, alături de echipa mea, pentru a atinge anumite standarde. Și nu am făcut-o de dragul marketingului dar a fost o plăcere din partea mea”, a povestit anterior moldoveanca, scrie Agora.md.

Despre afacere a vorbit și în cadrul emisiunii Vorbe Bune cu Lilu.

Pe lângă premiul Travellers’ Choice 2021, restaurantul moldovencei ocupă locul patru la capitolul cele mai bune restaurante din Veneția, dintr-un clasament de aproape 1.300 de localuri, dar și premiul TripExpert – alegerea experților.

 

Cunoști moldoveni cu istorii de succes? Scrie-ne în adresa redacției pe contact@staging.bani.md, iar noi le vom relata povestea unei luni întregi.  

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!