O nouă lovitură pentru Bitcoin. A scăzut sub 30.000 de dolari, cel mai mic nivel din ianuarie

22 Iun. 2021, 17:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
22 Iun. 2021, 17:50 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Bitcoin a scăzut marți cu peste 7%, la cel mai scăzut nivel din ianuarie. Valoarea cripomonedei este acum sub 30.000 de dolari, pe măsură ce represiunea din China ia amploare.

Bitcoin a scăzut marți sub 30.000 de dolari pentru prima dată din ianuarie 2021, această scădere adăugându-se la pierderile provocate cu o zi înainte, după ce banca centrală a Chinei le-a transmis mai multor bănci şi serviciului de plăţi Alipay să ia măsuri împotriva minării de criptomonede. Beijingul le-a interzis deja instituţiilor financiare să furnizeze servicii asociate cu monedele digitale, scrie Aleph News.

Cea mai mare criptomonedă din lume s-a prăbușit cu peste 7%, până la 29.332 de dolari, cel mai scăzut nivel din 27 ianuarie. Căderea sa a împins în jos monede mai mici, precum Ethereum.

Luni, Bitcoin s-a prăbușit cu peste 10%, cea mai mare scădere într-o singură zi din ultima lună, iar pierderile de aproape 30% numai în ultima săptămână aproape că au șters câștigurile de la începutul anului.

Aceste scăderi vin după ce Banca Populară a Chinei (PBOC) a îndemnat cele mai mari bănci și firme de plăți din China să ia măsuri mai dure împotriva tranzacțiilor cu criptomonede, aceasta fiind cea mai recentă înăsprire a restricțiilor impuse de Beijing asupra acestui sector.

Bursele de criptomonede au fost efectiv scoase din China printr-o modificare a regulilor din 2017, dar au apărut platforme extrabursiere (OTC) cu sediul în străinătate pentru a primi plăți de la persoane cu sediul în China și a cumpăra criptomonede în numele acestora.

„Practic, se spune că acum tranzacțiile OTC nu sunt legitime… nu suntem autorizați de bănci să transferăm bani pentru achiziții și vânzări de criptomonede”, a declarat Bobby Lee, șeful aplicației Ballet și fost director executiv al BTC China, prima bursă de bitcoin din China.

Bitcoin s-a prăbușit cu mai mult de jumătate față de vârful de aproape 65.000 de dolari atins în aprilie.

De asemenea, Ether, a doua cea mai mare criptomonedă și care tinde să se miște în tandem cu Bitcoin, a scăzut cu peste 6%, la 1.773 de dolari, cel mai scăzut nivel din ultima lună.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!