O parte din mașinile furate din vest, descoperite la granița cu Republica Moldova. În multe cazuri sunt mașini de lux

04 Ian. 2022, 09:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Ian. 2022, 09:03 // Actual //  bani.md

Peste 150 de autovehicule declarate a fi fost furate au fost descoperite, anul trecut, de către polițiștii români de frontieră. În cele mai multe situații a fost vorba despre autoturisme de lux sau din clasa de mijloc provenite din țările Europei de Vest.

În perioada ianuarie – noiembrie 2021 polițiștii români de frontieră au descoperit 151 autovehicule care se aflau în atenția autorităților sau erau suspecte a fi furate. Este vorba despre 122 autoturisme, 16 microbuze, 5 camioane, un autocar, 4 motociclete și 3 remorci. Numărul autovehiculelor furate descoperite la graniță este comparabil cu cel din înregistrat în anul 2020, când 156 autovehicule aflate în atenția autorităților au fost descoperite la granițele României

Statistica realizată în acest an arată că principalele țări de proveniență a acestor autovehicule sunt Germania, Italia, Norvegia, Spania, Bulgaria, Franța dar și România, cele mai multe mașini depistate fiind din categoria autoturismelor de lux și de mijloc. Șoferii acestora au declarat, în majoritatea situațiilor, că nu știau că mașinile pe care le conduc sunt furate, ei decarându-se „cumpărători de bună credință”. Alții au fost și situații în care șoferi aflați la volanul autovehiculelor furate au susținut că au primit o sumă de bani pentru a transporta mașina în România fără să știe că acestea se află în atenția autorităților.

 Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Nădlac II (județul Arad) și P.T.F. Petea (județul Satu Mare). Cazuri semnificative s-au înregistrat și la frontiera cu Bulgaria, în P.T.F. Calafat și P.T.F. Giurgiu, precum și la granița cu R. Moldova, unde P.T.F. Albița (județul Vaslui) are cele mai multe astfel de cazuri.  De asemenea, în perioada de referință au fost constatate 160 de infracțiuni, persoanele implicate fiind atât cetățeni români, cât și bulgari, spanioli, suedezi,  iranieni, polonezi, turci, ucraineni, moldoveni, unguri, germani și alții”, informează Poliția de Frontieră.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!