Occidentul trage linie: Rusia are 30 de zile sau noi sancțiuni vin

10 Mai 2025, 10:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Mai 2025, 10:45 // Actual //  Ursu Victor

Înalți oficiali europeni poartă negocieri intense cu administrația Statelor Unite pentru finalizarea unui acord privind un armistițiu de 30 de zile în Ucraina, transmite Bloomberg, citând surse familiare cu discuțiile. Propunerea urmează să fie prezentată părților implicate în conflict, iar în cazul în care Rusia o va respinge, vor fi impuse noi sancțiuni economice împotriva Moscovei.

Potrivit surselor citate, planul se află încă într-o fază preliminară, iar detaliile finale depind de deciziile administrației americane. Președintele SUA, Donald Trump, a confirmat pe rețeaua Truth Social că, dacă armistițiul nu va fi respectat, Washingtonul și aliații săi vor introduce un nou pachet de sancțiuni menite să limiteze capacitatea de război a Rusiei.

„Dacă încetarea focului nu va fi respectată, SUA și partenerii noștri vor impune noi sancțiuni”, a scris liderul american.

În semn de sprijin pentru inițiativa de pace, liderii Franței, Germaniei, Poloniei și Regatului Unit vor merge sâmbătă la Kiev. Într-o declarație comună emisă vineri, aceștia au transmis un mesaj ferm Kremlinului:

„Până când Rusia nu va accepta un armistițiu durabil, vom continua să exercităm presiune asupra mașinii sale de război. Împreună cu SUA, cerem Moscovei să accepte o încetare completă și necondiționată a focului pentru 30 de zile, pentru a crea spațiu pentru negocieri privind o pace justă și durabilă.”

Vizita la Kiev este percepută ca un semnal de unitate transatlantică în sprijinul Ucrainei și ca un test pentru disponibilitatea Rusiei de a face un pas înapoi în fața unei posibile escaladări diplomatice și economice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!