Oficial american: Luganskul ar putea cădea în câteva săptămâni. Rusia combină puterea artileriei cu loviturile aeriene

12 Iun. 2022, 19:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iun. 2022, 19:32 // Actual //  bani.md

Este probabil ca Rusia să preia controlul asupra întregii regiuni Luhansk din Ucraina în câteva săptămâni, a declarat un oficial american de rang înalt din domeniul apărării, în timp ce Ucraina suferă pierderi grele şi rezervele sale de muniţie se diminuează, potrivit Washington Post.

Cucerea Luhansk este departe de obiectivul iniţial al Rusiei în Ucraina, dar ar însemna totuşi o victorie pentru forţele ruseşti şi ar crea o nouă linie de front de facto care ar putea dura ceva timp.

Oraşele ucrainene Severodoneţk şi Lysychansk, din Luhansk, sunt din ce în ce mai mult sub presiune şi ar putea cădea în mâinile forţelor ruseşti în decurs de o săptămână, a declarat oficialul pentru Washington Post, vorbind sub protecţia anonimatului din cauza sensibilităţii subiectului.

Lupte de stradă violente au continuat în weekend în Severodoneţk, un oraş strategic în apropiere de râul Doneţ. Forţele ucrainene controlează o treime din oraş, a declarat primarul Alexander Stryuk pentru serviciul ucrainean al BBC.

Trupele ruseşti nu reuşiseră să avanseze în sudul oraşului, potrivit celei mai recente actualizări a informaţiilor furnizate de Ministerul britanic al Apărării, publicate sâmbătă. Dar ele combină puterea de foc a artileriei cu lovituri aeriene pentru a copleşi apărarea ucraineană, a precizat ministerul. Ucraina a cerut livrări mai rapide de arme occidentale pentru armata sa.

Campania Rusiei înregistrează progrese, dar aceste vin cu costuri mari pentru propriile forţe în termeni de morţi şi răniţi, a declarat oficialul american din domeniul apărării.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!