Oficial! Când încep indienii construcția linei de înaltă tensiune Vulcănești – Chișinău

27 Oct. 2022, 16:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Oct. 2022, 16:04 // Actual //  bani.md

Construcția linei de înaltă tensiune Vulcănești – Chișinău va începe în primăvara anului 2023, potrivit unui răspuns oferit BANI.MD de Ministerul Infrastructurii.

„Contractul semnat la data de 12 noiembrie 2021 și intrat în vigoare la data de 22 decembrie 2021, cu durata de implementare de 42 de luni de la intrarea în vigoare, are ca scop proiectarea, furnizarea și construcția unei noi linii electrice aeriene 400 kV de transport a energiei electrice pe direcția Vulcănești-Chișinău. Prin urmare, după intrarea în vigoare a contractului, a fost inițiată etapa de proiectare a liniei, cu termenul planificat de finalizare în decembrie a anului curent. Menționăm că proiectul tehnic este unul complex, care cuprinde proiectarea a 3 tipuri de piloni, proiectarea fundațiilor pentru fiecare tip de pilon si pentru 5 tipuri de sol, testările-tip pentru fiecare tip de pilon și pentru conductoare, pentru firul optic și de împământare, pentru izolatoare și feronerie,  pentru a verifica rezistența acestora și conformarea cu  specificațiile tehnice înainte de a fi produse ș.a. Termenul actual planificat pentru inițierea construcției liniei este primăvara anului 2023”, se arată în răspunsul ministerului.

Licitația pentru construcția linei de înaltă tensiune Vulcănești – Chișinău a fost câștigată de compania indiană KEK International.

„Proiectul noii linii de înaltă tensiune de 400 kV Vulcănești – Chișinău se află în construcție, conform planului, iar în maxim trei ani ar trebui să fie finalizată”, declara anterior Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!