ONU: Peste 500.000 de oameni au plecat din Ucraina de la începerea războiului

28 Feb. 2022, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Feb. 2022, 17:49 // Actual //  MD Bani

Peste 500.000 de persoane au trecut din Ucraina în ţările vecine de la începerea invaziei militare ruse, săptămâna trecută, a anunțat luni șeful Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează Reuters. Principalele ţări spre care se îndreaptă refugiaţii ucraineni sunt Polonia, Ungaria, Republica Moldova, România şi Slovacia.

Potrivit sursei citate, în Polonia au trecut deja 281.000 de refugiaţi ucraineni. Numai duminică au intrat pe teritoriul polonez 100.000 de persoane dinspre Ucraina.

Ungaria a primit 84.586 refugiaţi, Republica Moldova peste 36.000, iar România şi Slovacia în jur de 30.000 fiecare.

În jur de 34.600 persoane au putut merge direct către alte ţări europene. Cetăţenii ucraineni beneficiază de excepţie de viză în UE şi Elveţia.

Purtătorul de cuvânt al UNHCR, Chris Melzer, a declarat că alte sute de mii de persoane sunt strămutate în interiorul Ucrainei, tranmsite digi24.ro.

Conform estimărilor ONU, este de aşteptat ca patru milioane de ucraineni să-şi părăsească ţara ca refugiaţi. Majoritatea dintre aceştia sunt femei şi copii, în condiţiile în care bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 ani şi 60 de ani sunt obligaţi să rămână în ţară, în contextul stării de urgenţă.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!