Orele de liniște la bloc în 2024! Amenzi de 1 500 de lei pentru moldovenii care fac gălăgie între aceste ore

30 Mai 2024, 14:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Mai 2024, 14:03 // Actual //  bani.md

Parlamentul a adoptat un proiect de lege care interzice lucrările de construcție zgomotoase în blocurile locative în zilele de duminică și de sărbătoare nelucrătoare, precum și în intervalul orar 20.00 – 08.00 de luni până sâmbătă. Amenzile pentru nerespectarea acestor reguli vor fi de până la 1500 de lei pentru persoanele fizice și până la 4500 de lei pentru persoanele juridice.

„Ținând cont de faptul că majoritatea cetățenilor se recreează pe parcursul zilei de duminică și în zilele de sărbătoare nelucrătoare, considerăm necesară extinderea interdicției de a executa lucrări de construcție care produc zgomot pentru aceste zile,” se arată în nota informativă a proiectului.

De asemenea, noile reglementări interzic modificarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale prin instalarea echipamentelor consumatoare de gaze în alte încăperi decât bucătăria sau halele termogeneratoare. Totodată, lucrările de termoizolare și schimbare a culorii fațadelor clădirilor orientate spre bulevarde și străzi, clădirilor cu statut de monument sau construcțiilor din zonele de protecție vor necesita autorizație de construire.

Proiectul prevede și extinderea termenului de privatizare a locuințelor până la 31 mai 2026, din cauza existenței unor litigii în instanță și a numărului mare de locuințe eligibile pentru privatizare, în special în municipiul Chișinău.

Documentul, comasat la propunerea Comisiei economie, buget și finanțe din proiectele deputatului Vasile Grădinaru și ale unui grup de deputați din Fracțiunea „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor”, va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!