Organizatorii licitației de la aeroport, încolțiți de Procuratura Anticorupție

11 Apr. 2024, 17:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Apr. 2024, 17:55 // Actual //  bani.md

Procuratura Anticorupție a confirmat pentru redacția Realitatea că a inițiat un proces penal în contextul desfășurării licitației de la Aeroport. Instituția precizează că s-a autosesizat pe 25 ianuarie 2024, notează REALITATEA.MD.

Responsabilii informează că au realizat unele investigații, iar pe 3 aprilie a fost intentat un proces penal în care sunt investigate mai multe fapte. Printre acțiunile vizate se numără abuzul de serviciu.

„La moment procesul penal este în desfășurare, iar cu alte informații vom reveni suplimentar, în măsura în care aceasta nu va afecta buna desfășurare a procesului, precum și drepturile și libertățile persoanelor”, notează PA.

Anterior, Ziarul de Gardă informa că procurorii anticorupție au ridicat mai multe copii autentificate ale documentelor privind licitația de la Aeroportul Intenațional Chișinău.

La prima licitație de la Aeroport au depus actele doar două companii, autoritățile menționând că astfel nu se asigură competivitatea. Pentru cea de-a doua, pe 25 martie curent, Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a prelungit termenul de desfășurare, după ce administrația aerogării a anunțat că o singură companie, Lagardere Travel Retail, a depus dosarul la concurs.

Subiectul licitației privind închirierea spațiilor comerciale de la Aeroport este înconjurat de mai multe controverse, iar în spațiul public se vehiculează despre faptul că ar exista intenții de a o truca. Conform ultimelor informații, caietul de sarcini nu a fost avizat și aprobat, iar dacă o singură companie va depune dosarul, aceasta va câștiga.

Aeroportul Internațional Chișinău nu a comentat deocamdată informațiile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!