Parlamentul bulgar califică drept genocid foametea provocată de regimul sovietic în Ucraina în anii ’30

02 Feb. 2023, 04:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Feb. 2023, 04:35 // Actual //  bani.md

Parlamentul bulgar, profund divizat cu privire la relaţiile cu Rusia, a declarat miercuri drept „genocid” foametea provocată în anii ’30 ai secolului trecut de ani de regimul stalinist în Ucraina, foamete cunoscută ca „Holodomor”, termen care în limba ucraineană înseamnă exterminare prin înfometare, relatează Agerpres.

În favoarea rezoluţiei au votat 134 din cei 240 de deputaţi ai parlamentului bulgar, relatează agenţia EFE. Împotrivă au votat 25 de deputaţi, toţi din formaţiunea naţionalistă Vazrajdane (Renaşterea). Ceilalţi deputaţi care nu se regăsesc în vot nu au fost prezenţi, printre aceştia numărându-se şi cei din Partidul Socialist Bulgar, formaţiunea cu legături apropiate cu Rusia.

Propunerea de a declara Holodomorul a venit din partea formaţiunilor pro-occidentale Bulgaria Democratică şi partidul conservator GERB. Aceste două partide se numără de asemenea printre cele care au susţinut rezoluţia adoptată în decembrie de parlamentul bulgar de a oferi ajutor militar Ucrainei în faţa agresiunii ruse.

Rezoluţia adoptată miercuri de legislativul bulgar prevede că ultima zi de sâmbătă din luna noiembrie va fi declarată Zi de Omagiere şi Amintire a victimelor Holodomorului.

Parlamentul European a declarat pe 15 decembrie Holodomorul drept genocid.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!