Parlicov a dezvăluit tarifele estimative la gaz care vor fi la iarnă

16 Mai 2023, 21:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Mai 2023, 21:27 // Actual //  bani.md

Republica Moldova deocamdată nu cumpără gaz, așteaptă momentul oportun când prețuirile vor fi joase.

„Noi așteptăm când prețurile vor fi mici și când a fi momentul oportun vom cumpăra gaze pentru la iarnă, în condițiile în care la toamnă prețurile ar urma să crească din nou așa cum a fost anul trecut. Cert e că prețurile pentru consumatori vor fi mult mai bune față iarna trecută. Vom ști exact cu cât vor scădea tarifele când vom cumpăra gaz. Estimativ, tarifele ar trebuie să fie între 10 și 20 de lei”, a explicat ministrul Energiei, Victor Parlicov în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Rlive.

Potrivit ministrului, în prezent Republica Moldova consumă gaze din rezervele făcute anterior.

„Tarifele nu scad deoarece trebuie recuperate devierile financiare din trecut când consumatorii achitau mai puțin pentru gaz. Când vor exista premise cu siguranță tarifele vor fi reduse”, a punctat Parlicov.

Solicitat să comenteze declarațiile celor care susțin că tariful l gaz ar trebui să fie 10 lei, Parlicov a spus că piața este liberă, dar nimeni nu am văzut să vândă gaz cu 10 lei. „În prezent avem companii care cumpără de pe piață gaz mai ieftin, cu 15 lei metrul cub”.

În prezent, tariful la gaz pentru consumatori casnici este de 29,27 de lei metrul cub.

Referindu-se la compensațiile pentru iarna viitoare, ministrul a spus că mecanismul de acordare va fi perfecționat, însă formula va rămâne neschimbată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!