Participanții la cursul de formare continuă „Eficiența Energetică a Clădirilor Publice” au primit certificatele

22 Feb. 2023, 15:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Feb. 2023, 15:33 // Actual //  MD Bani

Participanții cursului de formare continuă destinat formatorilor și auditorilor energetici calificați automat pentru categoria Clădiri, organizat de USAID Securitatea Energetică a Republicii Moldova (Moldova Energy Security Activity – MESA) în colaborare cu Agenția pentru Eficiență Energetică și Centrul de Formare Continuă al UTM, și-au primit certificatele de calificare, în cadrul ultimei sesiuni de instruire.

Cursul a avut o durată de 10 zile și a fost constituit din activități teoretice și practice care au avut scopul să actualizeze cunoștințele și formarea continuă a auditorilor energetici – calificați automat în Registrul electronic al auditorilor energetici și care vor fi potențiali formatori în cadrul programelor de formare a auditorilor energetici pentru categoria Clădiri, implementate de Centrul de Formare Continuă ,,Eficiența Energetică a Clădirilor Publice” (CFC EECP).

Pe perioada cursului, auditorii energetici au beneficiat de acțivități practice cu vizite în teritoriu și au primit suport  din partea formatorilor pentru a efectua calcule tehnice și financiare în vederea efectuării unui audit energetic model.

,,Fondul de clădiri este cel mai mare consumator de energie din țară, respectiv, prezintă cel mai mare potențial de eficientizare a consumului de energie. Rolul auditorilor energetici în vederea valorificării acestui potențial este foarte important. De calitatea rapoartelor de audit energetic depinde reușita multor proiecte aplicate pentru finanțare și chiar calitatea viitoarelor lucrări, dar și modul de utilizare a banilor publici. Astfel, prin misiunea pe care o are, Agenția își propune să se implice activ în vederea asigurării calității auditurilor energetice și să ofere suport auditorilor acolo unde este necesar” a menționat directorul AEE.

Agenția pentru Eficiență Energetică informează că, la momentul actual, în Registrul electronic al auditorilor energetici sunt înregistrați 57 de specialiști la categoria Clădiri, 22 specialiști la categoria Industrie și 20 de specialiști la categoria Transport.

Registrul electronic al auditorilor energetici poate fi consultat AICI.

Agenția pentru Eficiență Energetică este instituția responsabilă de implementarea prevederilor Regulamentului cu privire la auditorii energetici și auditul energetic, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 676/2020, precum și de calificarea și înregistrarea auditorilor energetici în Registrul electronic al auditorilor energetici conform prevederilor regulamentului menționat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!