Pepene galben cu nivelul ridicat de nitrați! ANSA retrage din comerț un lot de 2416 kg

11 Iul. 2022, 15:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Iul. 2022, 15:09 // Actual //  MD Bani

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că a depistat un lot de pepene galben de import, în mărime de 2416 kg, cu depășirea nivelului admisibil al conținutului de nitrați.

Astfel, pentru a asigura consumatorii cu produse alimentare sigure și inofensive, s-a dispus, în mod urgent, retragerea pepenilor galbeni plasați pe piață și interzicerea comercializării acestora.

„Odată cu apariția fructelor și legumelor de sezon, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor își intensifică controalele în baza Programului de monitorizare și supraveghere, iar consumatorii sunt îndemnați să procure produse alimentare din locuri autorizate/înregistrate oficial”.

De menționat că, comercianții trebuie să dețină acte prin care să confirme inofensivitatea produselor vegetale pe care le comercializează și anume: rapoarte de încercări efectuate de un laborator acreditat sau certificatul de inofensivitate, pe care, la solicitare, să le prezinte consumatorului.

În cazul în care se depistează produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție la Agenție, la nr. de telefon: 0(22) 26 46 43; Linia Verde: 0 800 800 33; Viber: 067675544; e-mail: sesizare@ansa.gov.md.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!