Pentru prima oară, cancelarul german Olaf Scholz îl ameninţă pe Putin: Nu îndrăzniţi să ne atacaţi

29 Mart. 2022, 10:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
29 Mart. 2022, 10:38 // Actual //  MD Bani

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că invazia Ucrainei reprezintă „întoarcerea la imperialism”. Scholz a lansat o serie de avertismente la adresa Moscovei.

„Cu toţii trebuie să ne pregătim pentru faptul că avem un vecin care foloseşte violenţa. Şi trebuie să împiedicăm ca acest lucru să devină un cod de practică”, a declarat Scholz în timpul unei emisiuni TV, potrivit CNN.

Germania discută achiziţionarea unui sistem de apărare antirachetă, a spus Scholz. De asemenea, Scholz a lansat o serie de avertismente la adresa Moscovei: „Nu îndrăzniţi să ne atacaţi”.

Deşi „Zelenski are dreptate să ceară ajutorul tuturor celor din lume”, a spus Scholz, „nu ne vom angaja cu forţe militare – chiar dacă le numiţi trupe de menţinere a păcii – şi nu vom stabili o zonă de interdicţie aeriană”. Astfel de măsuri ar fi începutul unei „confruntări uriaşe între NATO şi Rusia”, a adăugat el. „NATO nu va face parte din acest război”, a spus el.

NATO se pregăteşte pentru măsuri drastice în cazul în care Rusia ar folosi arme biologice şi chimice, a declarat Scholz, transmite ZF.

„Este posibil ca utilizarea armelor biologice şi chimice să nu se întâmple”, a spus el, dar a lansat un avertisment direct către Rusia: „Nu îndrăzniţi să o faceţi”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!