Pericol de scumpiri! Tofilat avertizează: Energia din România nu va mai fi ieftină după 30 iunie

04 Iun. 2025, 09:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Iun. 2025, 09:59 // Actual //  Ursu Victor

Consumatorii din Republica Moldova ar putea fi nevoiți să plătească mai mult pentru energia electrică începând cu luna iulie, avertizează expertul în energetică Sergiu Tofilat. În cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Rlive, Tofilat a declarat că pe 30 iunie expiră perioada în care Moldova beneficiază de un preț preferențial la energia importată din România.

„Aceasta va fi o presiune directă asupra tarifelor. După 30 iunie, nu mai avem garanția aceluiași preț avantajos, ceea ce înseamnă că furnizorii vor trebui să achiziționeze energie la prețurile pieței, care sunt mult mai volatile”, a explicat expertul.

În prezent, tariful la  energia elecctrică este de 4,10 lei/kWh pentru curentul furnizat de Premier Energy, dar cu o compensație aplicată, consumatorii plătesc efectiv 2,34 lei/kWh până la finalul anului. 4,68 lei/kWh achită consumatorii pentru energia furnizată de FEE Nord (în nordul țării), tarif compensat la 2,84 lei/kWh.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!