Peste 20 de mii de tone de grâu din rezerva de stat vor fi împrumutate agenților economici

09 Mart. 2021, 11:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Realitatea.md
09 Mart. 2021, 11:53 // Actual //  Realitatea.md

Peste 20 de mii de tone de grâu alimentar din rezervele de stat vir fi împrumutate agenţilor economici. Eliberarea grâului se va efectua în bază de contract, cu prezentarea unei garanţii bancare sau financiare al cărei cuantum va asigura reîntregirea stocurilor eliberate. Un proiect de hotărâre a Guvernului, publicat pentru consultări publice, autorizează Agenţia Rezerve Materiale, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, pentru acordarea împrumutului, transmite IPN.

În proiect se menționează că, reieșind din cantitatea generală a stocului intangibil de grâu alimentar, păstrat în rezervele de stat şi a Planului de împrospătare a bunurilor materiale din rezervele de stat pentru anul curent, urmează a fi împrospătată cantitatea de 20787 tone de grâu alimentar, roada anului 2017.

Cantitatea de grâu alimentar urmează să fie eliberată din rezervele de stat agenţilor economici solicitanți, prioritar fiind selectați producătorii de făină, pâine şi produse de panificaţie, care asigură necesităţile populaţiei şi menţinerea stabilităţii sociale din ţară.

Un demers privind împrumutul grâului din rezervele de stat în vederea susținerii sectorului zootehnic afectat de seceta din anul 2020 a fost înaintat de către asociațiile producătorilor de carne și produse lactate, cu garanția restituirii acestuia de către beneficiari din roada anului 2021. Identificarea beneficiarilor finali de grâu alimentar este pusă în sarcina Agenției Rezerve Materiale.

Potrivit proiectului, restituirea grâului alimentar eliberat din rezervele de stat se va efectua din roada anului curent, în aceeași cantitate şi de aceeaşi calitate, până pe 1 octombrie 2021.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!