Petrolul a înregistrat cea mai mare scumpire din luna octombrie

14 Ian. 2023, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Ian. 2023, 17:18 // Actual //  bani.md

Preţurile petrolului au urcat vineri cu aproximativ un dolar pe baril şi au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală din octombrie, în condiţiile în care dolarul american a scăzut la un minim al ultimelor şapte luni, faţă de un coş de valute, iar informaţiile din China indică o creştere a cererii, transmite Reuters.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 93 de cenţi, sau cu 1,1%, până la 84,96 dolari pe baril.

Contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI) au consemnat a şaptea sesiune consecutivă pozitivă, crescând cu 1,25 dolari, sau cu 1,6%, la 79,64 dolari pe baril.

Preţul petrolului Brent a crescut cu 8% în această săptămână, iar petrolul cu 7,7%, recuperând majoritatea pierderilor de săptămâna trecută.

Indicele dolarului american a scăzut pentru prima dată în 2 ani şi jumătate, alimentând speranţa că Rezerva Federală va încetini majorarea dobânzilor.

Un dolar mai slab tinde să stimuleze cererea de petrol, făcându-l mai ieftin pentru cumpărătorii care deţin alte valute. Achiziţiile recente de ţiţei din China şi o creştere a traficului rutier în ţară alimentează, de asemenea, speranţa unei redresări a cererii în a doua cea mai mare economie din lume, după redeschiderea graniţelor şi relaxarea restricţiilor pentru Covid-19 după protestele de anul trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!