Petrolul va curge gârlă pentru prietenul lui Putin. Sancțiunile impuse de occident nu-l vor afecta

06 Oct. 2022, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Oct. 2022, 17:23 // Actual //  bani.md

Ungaria a anunţat miercuri că a reuşit ca Uniunea Europeană să nu impună un preţ plafonat pentru petrolul transportat prin oleoducte şi ca energia nucleară să nu fie inclusă în sancţiunile europene privind Rusia, relatează agenţia EFE.

„S-a obţinut ca mecanismul de plafonare a preţului petrolului să nu se aplice în cazul petrolului transportat prin oleoducte şi nici pe cale maritimă în situaţie de urgenţă”, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, citat într-un comunicat al ministerului pe care îl conduce.

„Asta înseamnă că sancţiunile aprobate de Bruxelles nu pun în pericol aprovizionarea cu petrol a Ungariei”, a spus el.

Deja, de marţi seara, şeful diplomaţiei ungare anunţase, după o reuniune a Consiliului Reprezentanţilor Permanenţi ai UE, la Bruxelles, „succesul” Guvernului său de a bloca o parte din noile sancţiuni ce se vor aplica Moscovei.

În special problema nucleară este importantă pentru Budapesta, deoarece Guvernul intenţionează să dezvolte unica centrală nucleară, de la Paks, cu un credit rus acordat în 2014.

Premierul maghiar, ultranaţionalistul Viktor Orban, este considerat cel mai bun aliat comunitar al Moscovei şi se opune sancţiunilor contra Rusiei, deşi a acceptat cele şase pachete de măsuri punitive adoptate până acum de cele 27 de state membre, a mai scris agenția de presă EFE.

Se aşteaptă ca UE să abordeze miercuri, la o reuniune la Praga, posibilitatea de a stabili un preţ plafonat pentru petrolul importat din Rusia, după ce ţările din G7 s-au pronunţat în favoarea acestei măsuri.

Ungaria a anunţat, de asemenea, că a stabilit cu compania rusă Gazprom o prelungire a plăţii pentru gazele pe care le cumpără. Deşi nu se cunosc detaliile acestui acord, presa economică locală, precum Portfolio.hu, estimează că este vorba despre o prorogare de „câteva luni” a plăţii.

Ungaria este una dintre ţările europene care depind cel mai mult de resursele de energie din Rusia, de unde cumpără 85% din gazele pe care le consumă şi 60% din petrol

Ungaria se află într-o situație delicată, în contextul în care Uniunea Europeană are de gând să blocheze banii europeni din cauza problemelor cu care țara se confruntă, când vine vorba de statul de drept. Viktor Orban rămâne ferm pe poziție, în ciuda numărului mare de maghiari care nu îl mai vor în fruntea Guvernului.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!