Piața imobiliară! Prețurile locuințelor iau o turnură neașteptată în Capitală

24 Mai 2024, 10:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Mai 2024, 10:41 // Actual //  bani.md

La finele primului trimestru al anului 2024, în municipiul Chișinău s-a înregistrat o creștere accelerată a prețurilor de ofertă pentru proprietățile rezidențiale în comparație cu trimestrul precedent. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Indicele Prețurilor la Proprietățile Rezidențiale (RPPI) pentru perioada de referință a constituit 156,3%, ceea ce reprezintă o creștere de 9,8 puncte procentuale față de sfârșitul trimestrului IV 2023 și o creștere de 9,4 puncte procentuale față de sfârșitul trimestrului I al anului trecut.

Conform datelor BNM, indicele RPPI corespunzător prețurilor pe piața imobiliară rezidențială primară a fost de 166,2%, în creștere cu 8,5 puncte procentuale față de trimestrul IV 2023 și cu 10,7 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului precedent. În același timp, indicele RPPI corespunzător prețurilor pe piața imobiliară rezidențială secundară a constituit 150,3%, în creștere cu 10,4 puncte procentuale față de trimestrul IV 2023 și cu 8,9 puncte procentuale față de trimestrul I 2023.

Indicele RPPI reprezintă o măsură a evoluției prețurilor la proprietățile rezidențiale din Chișinău și este esențial pentru analiza evoluțiilor și riscurilor legate de piața imobiliară. Acesta descrie gradul de relație dintre piața imobiliară și sustenabilitatea financiară.

În prezent, acoperirea indicelui RPPI este limitată la municipiul Chișinău și include evoluțiile atât pe piața primară (proprietăți tranzacționate pentru prima dată), cât și pe piața secundară (proprietăți aflate deja pe piață). Banca Națională a Moldovei colectează date privind ofertele de vânzare a proprietăților de pe o gamă largă de platforme de listare, utilizând un algoritm de “web scraping”. Indicele RPPI este calculat trimestrial pe baza proprietăților listate pentru vânzare în cursul trimestrului relevant, iar ponderile de agregare sunt actualizate anual, reprezentând o medie a numărului total de tranzacții din ultimii trei ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!