Piruetele rușilor i-au fript pe europeni. Au inclus energia nucleară în categoria ecologică

02 Feb. 2022, 15:53
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Feb. 2022, 15:53 // Actual //  MD Bani

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, un proiect care prevede introducerea energiei nucleare şi gazelor în sfera instrumentelor care vor facilita tranziţia ecologică, o soluţie de compromis care răspunde cererilor unor grupuri de ţări din cadrul Uniunii Europene coordonate de Franţa şi Germania.

„Comisia Europeană a prezentat astăzi o Lege complementară a Taxonomiei în domeniul Climatic, în sensul atenuării efectelor schimbărilor climatice şi adaptărilor necesare, acoperind anumite activităţi în domeniile gazelor şi energiei nucleare. Colegiul comisarilor a ajuns la un acord politic asupra textului, care va fi adoptat formal după ce vor fi disponibile traduceri în toate limbile din UE”, anunţă instituţia. „Sunt necesare investiţii private majore pentru ca Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Taxonomia UE are rolul de a ghida investiţiile private spre activităţi necesare pentru atingerea neutralităţii climatice. Taxonomia nu stabileşte dacă o anumită tehnologie va fi sau nu parte a energiilor utilizate de state membre. Obiectivul este accelerarea tranziţiei prin atragerea tuturor soluţiilor posibile astfel încât să ne ajute să atingem obiectivele climatice. Luând în considerare expertiza ştiinţifică şi actualele progrese tehnologice, Comisia consideră că există un rol pentru investiţii private în gaze şi în activităţi nucleare pe durata tranziţiei. Activităţile selectate în domeniul gazelor şi în cel nuclear sunt în conformitate cu obiectivele climatice şi ecologice şi ne vor permite să accelerăm tranziţia de la activităţi mai poluante, precum producţia de cărbune, spre un viitor neutru din punct de vedere climatic, bazat în principal pe surse de energie regenerabilă”, precizează Comisia Europeană.

După ce va fi tradus în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene şi va fi adoptat formal de Colegiul comisarilor, textul propus de Comisia Europeană va fi transmis Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, iar ambele instituţii ar putea formula obiecţii. În lipsa modificărilor, Legea va intra în vigoare din ianuarie 2023.

Textul propus de Comisia Europeană este o soluţie de compromis la nivelul Uniunii Europene. Statele membre ale Uniunii Europene au viziuni diferite asupra rolului energiei atomice în viitor. Unele ţări sunt favorabile includerii energiei nucleare în programul ecologic, în contextul avantajelor climatice pe care le oferă, respectiv emisii reduse de dioxid de carbon. Alte ţări, precum Germania şi Austria, se opun.

Germania a decis renunţarea la energia nucleară după catastrofa produsă la centrala atomică Fukushima (Japonia) în 2011. Berlinul se opune finanţărilor europene pentru energia nucleară. Polonia şi Cehia vor să utilizeze energie atomică pentru a limita industria axată pe cărbune. În martie 2021, şapte ţări din cadrul Uniunii Europene, inclusiv Franţa şi România, au trimis o scrisoare Comisiei Europene prin care au evidenţiat rolul important al energiei nucleare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!