Plățile pentru procurarea vaccinului și serviciului de vaccinare anti-COVID-19, neimpozabile și deductibile

21 Apr. 2021, 10:41
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Apr. 2021, 10:41 // Actual //  MD Bani

Serviciul Fiscal de Stat informează că, cheltuielile suportate de către angajator pentru procurarea vaccinului și serviciului de vaccinare anti-COVID-19, vor fi recunoscute spre deducere în scopuri fiscale, cu condiția că plățile respective au fost efectuate până la 31 mai 2021.

Totodată, plățile suportate în folosul angajaților de către angajator până la 31 mai 2021, pentru procurarea vaccinului și serviciului de vaccinare anti-COVID-19, vor constitui surse de venituri neimpozabile pentru angajați și vor fi incluse în categoria drepturilor și veniturilor din care nu se calculează contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii și prime de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Normele respective au fost aprobate prin Dispoziția nr. 2 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, adoptată la data de 08 aprilie 2021.

Informații suplimentare la subiectul în cauză pot fi obținute prin apelarea Centrului Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat, la numărul de telefon – 0 8000 1525. Apelul este gratuit.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!