Populația nu se înghesuie să-și ducă banii la bănci. Depozitele s-au comprimat cu 4%

23 Mai 2022, 17:31
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
23 Mai 2022, 17:31 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

În luna aprilie 2022, depozitele noi atrase la termen au constituit 1 936,3 milioane lei, în descreștere cu 4,3 la sută față de luna aprilie 2021, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Ponderea depozitelor atrase în moneda națională a constituit 69,9 la sută, a celor în valută – 30,1 la sută.

Depozitele noi atrase au fost reprezentate, preponderent, de depozitele persoanelor fizice, cu o pondere de 64,32 la sută (48,7 la sută fiind depozitele atrase în moneda națională și 15,6 la sută cele în valută).

Din perspectiva termenelor de plasare, cea mai mare pondere revine depozitelor cu termene de la 6 până la 12 luni, reprezentând 45,6 la sută din totalul depozitelor atrase la termen, depozitele persoanelor fizice atrase la acest termen au constituit 33,5 la sută din totalul depozitelor.

Comparativ cu luna precedentă, rata medie la depozitele noi atrase la termen în moneda națională s-a majorat cu 1,19 p.p. Persoanele juridice au plasat depozite cu o rata medie de 3,46 la sută, persoanele fizice care practică activitate – cu o rată medie de 5,25 la sută, iar persoanele fizice – cu o rată medie de 7,96 la sută. La depozitele noi atrase la termen în valută s-a micșorat cu 0,11 p.p. Persoanele juridice au plasat depozite cu o rată medie de 0,38 la sută, iar persoanele fizice – cu o rată medie de 0,37 la sută, persoanele fizice care practică activitate – cu o rată medie de 0,50 la sută.

În comparație cu aprilie 2021, rata medie la depozitele atrase în moneda națională s-a majorat cu 3,07 p.p., iar rata medie la depozitele în valută s-a micșorat cu 0,24 p.p.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!