Populația, tot creditoare netă a băncilor rămâne. Depozitele sunt mai mari decât creditele

20 Sept. 2021, 11:14
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
20 Sept. 2021, 11:14 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Moldovenii sunt creditori neți ai băncilor. Sursa principală de finanțare a sectorului bancar rămân depozitele, care asigură peste ¾ din finanțările băncilor, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Soldul depozitelor, la sfârșitul anului trecut, a înregistrat o creștere superioară celei din anii precedenți (+16,5 la sută față de anul precedent), dar și a ratei de ascensiune a creditului total (+13,1 la sută față de anul precedent). Astfel, intermedierea bancară s-a redus ușor, prin prisma indicatorului credite/depozite, care a avut o tendință descrescătoare de la data ultimului raport, situându-se la nivelul de 57,3 la sută la finele anului 2020.

Astfel, din suma totală a depozitelor bancare de circa 80 miliarde de lei peste 45 miliarde de lei au fost direcționați în acordarea împrumuturilor bancare.

În analiza separată pe clienți, raportul „credite/depozite” pe segmentul persoanelor fizice a consemnat o ușoară creștere de la 30,7 la sută până la 32,0 la sută pe parcursul anului 2020, sectorul persoanelor fizice s-a menținut în continuare pe poziția netă de creditor al sectorului bancar. Concomitent, poziția sectorului companiilor drept debitor net al băncilor s-a redus moderat de la 116,4 la sută la 108,6 la sută.

Economiștii susțin că deși băncile au bani aceștia sunt bani plasați pe perioade scurte de către cetățeni sau sunt depozite la vedere fără dobândă sau pur și simplu conturi curente. Or, băncile acordă credite pe perioade mult mai mari de exemplu – 24 de luni, 60 de luni.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!