Povestea celui mai mare faliment din Europa. Cine este miliardarul care a pierdut tot şi a ajuns la puşcărie

11 Ian. 2024, 08:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
11 Ian. 2024, 08:15 // Bani și Afaceri //  bani.md

De numele lui Calisto Tanzi se leagă atât naşterea, cât şi prăbuşirea unui imperiu. El este fondatorul Parmalat, asociat cu unul dintre cele mai cunoscute falimente ale Europei. Compania a reuşit însă, ca o pasăre Phoenix, să renască din propria cenuşă, făcând astăzi parte din portofoliul gigantului Lactalis.

Calisto Tanzi s-a născut pe 17 noiembrie 1938 în Collecchio, Parma, Italia. Părinţii săi deţineau o mică afacere cu produse alimentare, pornită de bunicul său. În 1961, Tanzi a renunţat la studiile universitare şi la visul de a deveni contabil pentru a-şi ajuta tatăl, grav bolnav, să conducă businessul familiei.

La doi ani distanţă, după ce obţinuse controlul deplin al companiei, a extins activitatea acesteia prin deschiderea unei mici fabrici de lactate în oraşul natal, numind noua unitate Dietalat, denumire schimbată ulterior în Parmalat. În urma unei călătorii făcute în Suedia, antreprenorul a venit cu ideea lansării de produse UHT, al căror ambalaj era mult mai ieftin şi versatil. Mai târziu, a adoptat acest model de fabricare şi pentru restul articolelor din portofoliu – conserve şi sucuri, devenind un jucător internaţional.

Între anii 1970 şi 1980 Tanzi a investit sume importante în publicitate, în paralel cu susţinerea mai multor echipe sportive, în special din fotbal, schi şi Formula 1, fiind inclusiv proprietar al echipei de fotbal AC Parma.

Până în 2001, ajunsese la o avere de circa 1,3 miliarde de euro. Politica de achiziţii rapide a mai multor producători alimentari, inclusiv companii din SUA precum Beatrice Foods, şi lipsa unei recapitalizări adecvate a adus însă probleme financiare majore companiei.

În 2003, businessul a intrat într-un faliment răsunător, având datorii de peste 14 miliarde de dolari. Fondatorul a fost condamnat la 18 ani de închisoare, ca urmare a celei mai mari fraude corporative din istoria Europei, estimată la 800 de milioane de euro. După doi ani de ispăşire a sentinţei a fost mutat în arest la domiciliu.

În 2005, compania a renăscut, fiind în prezent subsidiară a grupului francez Lactalis, care a achiziţionat-o în urmă cu 11 ani. Cu 140 de centre de producţie şi 16.000 de angajaţi, Parmalat S.p.A. îşi desfăşoară operaţiunile la nivel global. Prima zi a acestui an a adus un val de reacţii în presa internaţională, care a anunţat moartea lui Calisto Tanzi, în Parma, în urma unei pneumonii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!