Povestea uneia dintre dintre cele mai bogate dinastii din Europa. Sau când bogaţii se comportă ca nişte oameni normali

19 Nov. 2022, 04:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Nov. 2022, 04:34 // Actual //  bani.md

Cea mai bogată dinastie din Elveţia, Oeri-Hoffman, care şi-a crescut averea timp de 124 de ani prin intermediul imperiului farmaceutic Roche, îşi continuă ascensiunea, chiar şi în pandemie.

Potrivit Bloomberg, şapte membri ai celei mai noi generaţii s-au alăturat anul trecut  grupului de acţionari care deţine acţiuni în valoare de 25 de miliarde de dolari în gigantul farmaceutic Roche Holding AG. Apoi, în martie, un alt membru al acelei generaţii, Joerg Duschmale, şi-a înlocuit unchiul în boardul producătorului de medicamente.

Schimbarea de leadership a fost planificată atent: ascensiunea lui Duschmale spre directorat a fost discutată de aproximativ doi ani.

Roche este generatorul de avere al familiei încă din 1896.

„Este important să continuăm istoria de succes a familiei şi să o transmitem mai departe următoarei generaţii. Demonstrăm că familia continuă să stea în spatele companiei”, a declarat el pentru publicaţia elveţiană Bilanz.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!