Premierul Ilie Bolojan a discutat cu BERD: România, gata să preia Portul Giurgiulești. Miza 100 de milioane de dolari

17 Sept. 2025, 10:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Sept. 2025, 10:53 // Actual //  Ursu Victor

Premierul României, Ilie Bolojan, a avut o întrevedere cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), condusă de Charlotte Ruhe, Managing Director pentru Europa Centrală și de Sud-Est, tema principală fiind vânzarea Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova.

La licitația de vânzare a operatorului ICS Danube Logistics, deținut integral de BERD, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (APM) – controlată de statul român prin Ministerul Transporturilor (80%) – a depus o ofertă angajantă de 62 milioane de dolari. În plus, APM s-a angajat să investească ulterior cel puțin 28 milioane de dolari în dezvoltarea portului.

Potrivit Executivului român, partea română și-a exprimat interesul de a colabora cu Republica Moldova pentru a sprijini dezvoltarea regională și conectivitatea pe Dunăre și la Marea Neagră.

Pe 11 iulie, Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului de la Chișinău a aprobat oferta APM din punct de vedere al securității naționale. Cu toate acestea, tranzacția nu este încă finalizată – părțile se află în negocieri, iar plata ar putea avea loc cel mai devreme la 31 decembrie 2025 sau în cursul anului viitor.

Procesul este însă contestat în instanță de Fondul Proprietatea (FP), acționar minoritar al APM, care a cerut suspendarea efectelor hotărârii AGA. Tribunalul a respins solicitarea, motivând că nu există o pagubă iminentă, iar simpla depunere a unei oferte angajante nu garantează încheierea contractului.

FP acuză că oferta ar fi supraevaluată, bazată pe scenarii optimiste și marje de profit greu de atins, în timp ce există riscuri majore legate de dreptul de administrare al portului (care expiră în 2030), litigii privind proprietatea, sechestru pe active și posibile obligații de mediu.

APM a replicat că toate riscurile au fost luate în calcul și au fost introduse în mecanisme de ajustare a prețului, inclusiv prin rețineri de sume până la soluționarea litigiilor. Totodată, compania susține că achiziția va aduce beneficii strategice României, consolidând controlul asupra principalului nod logistic al Republicii Moldova și oferind avantaje comerciale și geopolitice în regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!