Preşedinta Băncii Centrale Europene Christine Lagarde a fost vizată recent de un atac cibernetic

13 Iul. 2022, 09:29
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
13 Iul. 2022, 09:29 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Banca Centrală Europeană (BCE) a informat marţi că preşedinta Christine Lagarde a fost vizată recent de un atac cibernetic, însă acesta a fost respins fără ca datele instituţiei să fie compromise, transmite Bloomberg.

„Putem confirma că a existat recent o tentativă de incident cibernetic în care a fost implicată preşedinta”, a declarat un purtător de cuvânt al BCE. „A fost identificat şi oprit rapid”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Anterior, publicaţia Business Insider a dezvăluit că preşedintABCE, Christine Lagarde, a primit un mesaj pe WhatsApp de la un număr de telefon utilizat de fostul cancelar german Angela Merkel. Însă, înşelătoria a fost descoperită atunci când Christine Lagarde a decis să iniţieze un apel telefonic pentru a verifica autenticitatea mesajului.

„Nu putem oferi alte detalii, deoarece investigaţia este în derulare”, a precizat BCE.

În ultimii ani, mai multe atacuri cibernetice masive din întreaga lume au fost descoperite ca având în spate hackeri care au legături sau fac parte din serviciile secrete ruseşti. Kremlinul neagă orice implicare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!