Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, se află într-o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite 

22 Mai 2024, 13:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Soroceanu Olga
22 Mai 2024, 13:38 // Actual //  Soroceanu Olga

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Sergiu Harea, efectuează o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite (EAU) între 16 și 23 mai curent, marcând un pas important în consolidarea relațiilor economice și comerciale bilaterale.

Președintele CCI a RM s-a întâlnit cu conducerea Dubai Chambers. Subiectele discutate au inclus: formele de cooperare la nivel instituțional, serviciile oferite și asistența pentru stabilirea contactelor între întreprinderi, măsurile pentru dezvoltarea tuturor formelor de activitate economică externă. De asemenea, s-a pus un accent deosebit și pe rolul Camerei de Comerț în atragerea de investiții și îmbunătățirea mediului de afaceri, strategiile și oportunitățile de intrare pe piață, dar și promovarea bunurilor și serviciilor prin organizarea de târguri și expoziții, misiuni de afaceri, evenimente B2B și B2Matching.

În plus, s-a evidențiat și potențialul de export al fructelor și legumelor din Republica Moldova pe piața EAU.

Totodată, Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a continuat vizita oficială la Abu Dhabi Chamber. Scopul întâlnirii a fost identificarea și discutarea de noi oportunități pentru dezvoltarea cooperării economice bilaterale, inclusiv în domeniile investițiilor și noilor tehnologii, se arată în comunicatul emis de Camera de Comerț.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!