Preşedintele Germaniei, un susținător al apropierii de Rusia, își exprimă regretul: Nord Stream 2 a fost o greşeală

06 Apr. 2022, 13:15
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Apr. 2022, 13:15 // Actual //  MD Bani

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, un susţinător al apropierii Occidentului de Rusia, şi-a exprimat regretul privind poziţia sa anterioară, arătând că anii în care a susţinut gazoductul Nord Stream 2 reprezintă clar o greşeală, scrie Euractiv.

Nu am crezut că Putin va accepta ruinarea ţării sale de dragul nebuniei sale imperialiste. În această privinţă, ca şi alţii, am greşit.

„Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”, a mai spus el. „Ne-am legat de o punte în care nici Rusia nu mai credea și în privința cărei alți parteneri ne-au avertizat”, a recunoscut președintele german.

Steinmeier a făcut parte din acea aripă a SPD, aflată sub influența fostului cancelar german Gerhard Schroeder, care considera că legăturile economice strânse cu Rusia sunt o modalitate de a o ancora într-un sistem global orientat spre Occident.

Gazoductul Nord Stream 2, proiect în prezent anulat, a fost o piesă centrală a acestei strategii, deși criticii săi au avertizat că ar duce la slăbirea economică a Ucrainei prin eliminarea acestei țări din tranzitul energiei ruse către Europa.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!