Preţ benzină şi motorină. Carburanții se scumpesc. Cât trebuie să plătească șoferii pentru a face plinul

12 Feb. 2024, 11:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Feb. 2024, 11:35 // Actual //  bani.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată o creștere tot mai accentuată a cotațiilor Platts la produsele petroliere.

De la ultimul comunicat informativ al ANRE de acum 4 zile, cotațiile Platts au mai crescut cu +3,5 % la benzină și +5,4% la motorină. Astfel, cotațiile la benzină au ajuns la 844 $/tona, iar cele ale motorinei la 900 $/tona, înregistrând cel mai înalt nivel de la începutul anului curent.

Experții internaționali explică evoluțiile respective prin reacția piețelor globale la lipsa unor perspective imediate de încetare a focului în conflictul dintre Israel și Hamas, precum și atacurile trupelor militare americane de săptămâna trecută asupra unor grupuri militarizate iraniene din Orientul Mijlociu.

În aceste condiții, pentru ziua de mâine, 13.02.2024, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite la nivelul de:

–         24,45 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+07 bani);

–         22,63 lei/litru – pentru motorina standard (+15 bani).

ANRE urmărește îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism de stabilire a prețurilor este unul extrem de transparent și garantează corectitudine maximă pentru acestea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!