Prețul benzinei coboară sub 23 lei/litru: Maratonul ieftinirilor continuă pentru a 9-a săptămână

06 Sept. 2024, 11:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Sept. 2024, 11:55 // Actual //  bani.md

Scăderea constantă a prețurilor la carburanți, începută încă din luna iulie, continuă și în această săptămână. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a înregistrat a 9-a săptămână consecutivă de ieftiniri, care au dus la o scădere totală a prețului la benzina COR 95 cu 2,40 lei/litru (9,5%) și la motorina standard cu 2,24 lei/litru (10,2%).

Pentru următoarele trei zile, în perioada 7-9 septembrie 2024, ANRE a stabilit prețurile astfel:

– Benzina COR 95: 22,89 lei/litru (-11 bani);
– Motorina standard: 19,73 lei/litru (-3 bani).

Acestea sunt cele mai mici prețuri înregistrate în acest an, oferind un respiro consumatorilor într-un context de volatilitate a piețelor internaționale de energie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!