Preţul grâului şi al porumbului a crescut din nou, în urm sancțiunilor mai dure impuse Rusiei

28 Feb. 2022, 15:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Feb. 2022, 15:01 // Actual //  MD Bani

Preţul grâului şi al porumbului a urcat din nou luni, după ce statele occidentale au impus Rusiei sancţiuni mai dure în urma invaziei Ucrainei, ceea ce a accentuat turbulenţele pe pieţele globale, sporind temerile privind inflaţia globală a produselor alimentare, transmite Bloomberg.

Comisia Europeană, Statele Unite, Canada şi Marea Britanie au decis sâmbătă îngheţarea activelor Băncii Centrale a Rusiei, iar unele bănci ruseşti au fost excluse din sistemul interbancar SWIFT, un instrument esenţial pentru finanţele globale.

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures ale grâului erau în creştere cu 8,7%, până la 9,34 dolari per bushel, în timp ce la porumb se înregistra un avans de 5%, iar la soia de 3,9%.

Preţurile mai mari ar veni într-o perioadă dificilă pentru ţările care se bazează pe importurile de grâu. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), preţurile mondiale la alimente sunt la cel mai ridicat nivel de după 2011.

Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de un sfert din comerţul mondial cu grâu, o cincime din vânzările mondiale de porumb şi 80% din exporturile de ulei de floarea soarelui.

Ucraina este un exportator cheie în Orientul Mijlociu şi în Mediterana, iar printre importatori se află Egipt, Turcia, Italia şi statele din Africa.

Traderii americani se aşteaptă ca perturbările din Europa de Est să creeze oportunităţi pentru ca ei să îşi extindă cota lor pe piaţa exporturilor, susţine Brian Hoops, preşedintele firmei Midwest Market Solutions Inc. Alţi mari cultivatori de grâu, precum Franţa sau Australia, ar putea şi ei interveni dacă livrările din Rusia sau Ucraina vor fi grav afectate, susţin analiştii.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!