Preţul petrolului ar putea ajunge la 100 de dolari. Analişti: cererea depăşeşte oferta

13 Ian. 2022, 09:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Ian. 2022, 09:30 // Actual //  bani.md

Preţurile petrolului, care au crescut cu 50% în 2021, vor avansa şi mai mult în acest an, previzionează analiştii, spunând că lipsa capacităţii de producţie şi investiţiile limitate în sector ar putea duce ţiţeiul la peste 100 de dolari pe baril, relatează Reuters.

Deşi varianta Omicron a împins cazurile de COVID-19 mult peste vârfurile atinse anul trecut, analiştii spun că preţurile petrolului vor fi susţinute de reticenţa multor guverne de a restabili restricţiile stricte care au lovit economia globală în 2020.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent s-au tranzacţionat miercuri la peste 84 de dolari, atingând maximele ultimelor două luni.

“Presupunând că China nu va suferi o încetinire bruscă, că Omicron devine de fapt Omi-gone, şi cu capacitatea OPEC+ de a creşte producţia în mod clar limitată, nu văd niciun motiv pentru care ţiţeiul Brent să nu se poată îndrepta spre 100 de dolari în primul trimestru, poate chiar mai devreme”, a declarat Jeffrey Halley, analist senior de piaţă la OANDA.

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi aliaţii săi, un grup cunoscut sub numele de OPEC+, relaxează treptat reducerile de producţie implementate atunci când cererea s-a prăbuşit, în 2020.

Cu toate acestea, mulţi producători mai mici nu pot creşte oferta, iar alţii s-au ferit să pompeze prea mult petrol în cazul unor noi recesiuni COVID-19. citeste mai departe

“Nu vrem să vedem 100 de dolari pe baril. Lumea nu este pregătită pentru asta”, a declarat marţi ministrul petrolului din Oman Mohammed Al Rumhi, citat de Bloomberg.

Morgan Stanley preconizează că petrolul Brent va ajunge la 90 de dolari pe baril în al treilea trimestru al acestui an.

Standard Chartered, între timp, şi-a majorat prognoza privind Brent-ul pentru 2022 cu 8 dolari, până la 75 de dolari pe baril, şi prognoza privind Brent-ul pentru 2023 cu 17 dolari, până la 77 de dolari.

De asemenea, analiştii J.P. Morgan se aşteaptă ca preţul petrolului să urce până la 90 de dolari până la sfârşitul anului.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!