Preţurile petrolului au scăzut miercuri, după retrogradarea ratingului de creditare al SUA

03 Aug. 2023, 13:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Aug. 2023, 13:13 // Actual //  bani.md

Preţurile petrolului au scăzut miercuri, după câştiguri puternice, în pofida unei scăderi istorice a stocurilor de ţiţei din SUA, în condiţiile în care investitorii au evitat riscurile în urma retrogradării ratingului de creditare al SUA de către o agenţie de rating importantă, Fitch Ratings.

Stocurile de ţiţei din SUA s-au redus în ultima săptămână cu 17 milioane de barili, cea mai mare scădere a stocurilor de ţiţei din SUA, conform înregistrărilor care datează din 1982, a anunţat miercuri Administraţia pentru Informaţii în Energie (EIA), potrivit Reuters.

Declinul a fost determinat de creşterea activităţilor de rafinare şi de exporturile mari de ţiţei.

În ciuda declinului record al stocurilor, preţul petrolului din SUA s-a redus, pe fondul scăderilor de pe pieţele financiare, după ce agenţia de rating Fitch a retrogradat ratingul de credit al guvernului SUA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!