Prezență de peste 52% la vot: cinci partide intră în Legislativ

29 Sept. 2025, 09:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Sept. 2025, 09:31 // Actual //  Ursu Victor

Comisia Electorală Centrală a procesat 99% dintre procesele-verbale, iar datele arată o victorie clară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut 50,14% din voturi, echivalentul a 55 de mandate în noul Parlament.

Pe locul doi se situează Blocul Electoral Patriotic, cu 24,2% din sufragii și 26 de mandate, partid de opoziție.

Blocul Electoral Alternativa a trecut pragul electoral cu 7,96%, obținând 8 mandate, în timp ce Partidul Nostru va avea 6 mandate după ce a acumulat 6,21% din voturi. De asemenea, Partidul Democrația Acasă a reușit să intre în Parlament, cu 5,62% și 6 mandate.

Sub prag au rămas Partidul Social Democrat European (0,96%) și candidatul independent Andrei Năstase (0,85%), fără reprezentare parlamentară.

În total, au participat la vot 1.607.511 alegători, ceea ce reprezintă o prezență de 52,2% din cei 3.297.596 de cetățeni înscriși pe listele electorale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!